Detalii oferta
Rezervare
Confirmare

Afganistan și comorile sale

Kabul – Shahr-e Zuhak – Bamiyan – Parcul Național Band-e Amir – Takht-e Rostam – Mazar-e-Sharif – Balkh – Kholm – Parwan – Valea Panjshir – Ghazni – Shewaki
EUR 1980 00 EUR
persoana / 10 nopti
Pe drumurile mătăsii și ale regilor între munți, istorie și legendă. Circuit de grup cu însoţitor al Agentiei noastre prin Afganistan
Vă invităm într-o călătorie rară, în inima unei lumi uitate, unde munții Hindu Kush străjuiesc tăcuți drumurile străbătute odinioară de negustori, poeți și împărați, în Afganistan, care nu este doar o țară, ci o poveste, una scrisă în praf, piatră și memorie. Aici, printre ruinele cetăților antice și bazarurile încă vii din Kabul, veți descoperi ecoul unor civilizații care au înflorit și s-au stins, lăsând în urmă comori tăinuite de timp. În ciuda deceniilor de tulburări, Afganistanul își păstrează nealterată frumusețea sălbatică, cultura autentică și ospitalitatea sinceră. Tradițiile tribale, dansurile, portul, aromele condimentate ale bucătăriei locale, se întrepătrund într-un tablou viu, profund și neașteptat. Acest circuit nu este doar o destinație, ci o experiență rară, pentru cei care caută sens, istorie și o emoție pe care nu o poți trăi nicăieri altundeva. Un drum către comorile uitate ale unei lumi pierdute.

Circuit de grup cu însoţitor al Agentiei noastre prin Afganistan

Va invitam Vă invităm să descoperiţi mai multe detalii despre circuitul: Afganistan și comorile sale

Info insotitor: român şi ghizi locali

Obiective natura: Valea Kakrak, Parcul Național Band-e Amir, Valea Panjshir, Grădinile lui Babur

Obiective arta: Kabul: Ziyarat-e Sakhi, Moscheea Shah-Do Shamshira, Shahr-e Zuhak, Shahr-e Gholghola, Nișele Buddha, Takht-e Rostam, Balkh: Nava Vihara, Mausoleul Khwaja Abu Nasr Parsa, Moscheea No Gumbad, Moscheea Albastră, Mausoleul Baba Mazari, Palatul Bagh-e Jahan Nama, Provincia Parwan, Mormântul lui Ahmad Shah Massoud, Ghazni: Citadela, Muzeul Militar în Aer Liber, Stupa Budistă Shewaki, Moscheea Id Gah

Obiective distractii: Excursie cu vehicule 4x4 în Parcul Național Band-e Amir, urcare la Bala Hissar

Info tarif:

1980 EURO + 1940 USD / loc în cameră dublă

Supliment single: 790 USD


tarif cu toate taxele incluse, valabil pentru un grup minim de 19 turişti; pt. 15-18 turiști, tariful se va majora cu 190 usd/pers.

Nr minim de turisti: 19

Observatii tarif: tarif cu toate taxele incluse, valabil pentru un grup de maxim 19 turişti

Ghizi: Însoţitor al Agentiei noastre Ghizi locali

Mese: Mic dejun: 8 Dejun: 9 Cină: 9



PROGRAM



Ziua 1. Bucureşti – Istanbul
  • Cazare:  Avion
  • Transport:  Avion
  • Descriere:  Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă, la ora 19:30 (în fața ghişeului de îmbarcare al companiei Turkish Airlines). Plecare spre Istanbul cu compania Turkish Airlines, zbor TK 1046 (21:45 / 23:15).


Ziua 2. Istanbul – Kabul
  • Masa:  Pensiune completă
  • Cazare:  Hotel Park Star 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Avion Microbuz
  • Obiective:  Kabul: Ziyarat-e Sakhi Moscheea Shah-Do Shamshira
  • Descriere:  Din Istanbul vom pleca cu zborul TK 706 (00:55 / 07:15) spre Kabul, inima Afganistanului și una dintre cele mai vechi capitale ale lumii, cu o istorie care se întinde pe mai bine de 3.500 de ani. Situat într-o vale spectaculoasă la poalele munților Hindu Kush, orașul a fost un nod crucial pe vechiul Drum al Mătăsii și continuă să fie un punct de întâlnire între Orientul Mijlociu, Asia Centrală și India. Vom descoperi o metropolă unde tradiția și modernitatea conviețuiesc, unde patrimoniul spiritual și cultural pulsează la fiecare colț de stradă. Deși a fost afectat de conflicte, Kabul rămâne un simbol al rezistenței și identității afgane. După sosire vom face o vizită la Sakhi Shrine cunoscut și sub numele de Ziyarat-e Sakhi, unul dintre cele mai venerate locuri de pelerinaj din Kabul. Situat la poalele dealului Asamayi, în cartierul Karte Sakhi, sanctuarul este înconjurat de o aură mistică. Legenda spune că mantia Profetului Muhammad a fost adusă temporar aici, iar piatra pe care Imam Ali ar fi lăsat amprenta sabiei sale este și în prezent obiect de venerație. Atmosfera solemnă și arhitectura colorată creează un cadru profund spiritual și emoționant. Ne vom îndrepta apoi spre inima orașului, unde se află Moscheea Shah-Do Shamshira, în traducere „Moscheea Regelui cu Două Săbii”. Aceasta impresionează prin designul său unic, un amestec surprinzător de baroc european și stiluri islamice locale, un adevărat exemplu de sinteză culturală ce reflectă epoca de modernizare a regelui Amanullah Khan, în anii 1920. Dejun în timpul vizitelor. Vom pătrunde apoi în atmosfera fermecătoare și pitorească a Pieței de păsări, una dintre cele mai vechi piețe din Kabul. Pe aleea îngustă Kucha-ye Ka Faroshi, vom descoperi o lume aparte: colivii colorate, ciripit neîncetat, negustori îmbrăcați tradițional și o colecție fascinantă de păsări, de la porumbei și ciocârlii până la potârnichi și cocoși de luptă. Această piață vibrantă ne va oferi nu doar un spectacol vizual și sonor, ci și o fereastră către viața de zi cu zi a localnicilor. Cină și cazare la Hotel Park Star 4* (sau similar 4*).


Ziua 3. Kabul – Shahr-e Zuhak – Bamiyan
  • Masa:  Pensiune completă
  • Cazare:  Hotel Bamyan Royal 3* superior (sau similar 3* superior)
  • Transport:  Microbuz
  • Obiective:  Shahr-e Zuhak Shahr-e Gholghola Valea Kakrak Nișele Buddha
  • Descriere:  Mic dejun. În această zi ne vom îndrepta spre regiunea Bamiyan, o zonă fascinantă din centrul Afganistanului, celebră pentru peisajele sale montane dramatice, siturile arheologice impresionante și încărcătura spirituală care încă plutește peste valea istorică. Aici, natura și istoria se întrepătrund într-un tablou unic, parte a Patrimoniului Mondial UNESCO. Prima oprire va fi la Shahr-e Zuhak, supranumit și „Orașul Roșu”. Această cetate antică, situată pe un promontoriu roșiatic ce domină confluența râurilor Bamiyan și Kalu, a fost un punct strategic vital pe Drumul Mătăsii. Construită în perioada Imperiului Heftalit și fortificată de dinastiile Ghaznavidă și Ghuridă, cetatea impresionează prin zidurile sale de apărare, turnurile masive și integrarea perfectă în peisajul stâncos. De aici, vom avea o panoramă asupra văii de neuitat. Vom continua explorarea zonei cu Shahr-e Gholghola, cunoscută drept „Orașul Strigătelor”. Cocoțată pe un deal stâncos, această fortificație oferă o vedere amplă asupra întregii văi. Legenda tragică a distrugerii sale în timpul invaziei mongole din anul 1221, când Genghis Khan a ordonat măcelul locuitorilor dr4upă moartea nepotului său Mutukan, ucis de o săgeată trasă din interiorul cetății, conferă locului o atmosferă solemnă și încărcată de emoție. Dejun în timpul vizitelor. Ne vom deplasa apoi prin pitoreasca Vale Kakrak, străjuită de munți arizi și stâncoși, cu priveliști care taie respirația și care păstrează, tăcut, urmele gloriei trecute a Bamiyanului. Unul dintre cele mai emoționante momente ale zilei va fi vizita la nișele Buddha, acolo unde se aflau cândva cele două statui uriașe ale lui Buddha, sculptate direct în stâncă în secolele VI-VII. Deși distruse în anul 2001, nișele goale și siturile arheologice din jur rămân un simbol puternic al patrimoniului cultural afgan. În apropiere, peșterile budiste, odinioară locuințe ale călugărilor, în prezent adăpost pentru familii modeste, oferă o perspectivă profund umană asupra vieții în Bamiyan. Vom avea ocazia rară și emoționantă de a savura un ceai împreună cu o familie locală, chiar în interiorul uneia dintre aceste peșteri. În ciuda lipsurilor materiale, atmosfera va fi una caldă și autentică, un moment de reflecție și conexiune culturală. Cină și cazare la Hotel Bamyan Royal 3* superior (sau similar 3* superior).


Ziua 4. Bamiyan – Parcul Național Band-e Amir – Bamiyan
  • Masa:  Pensiune completă
  • Cazare:  Hotel Bamyan Royal 3* superior (sau similar 3* superior)
  • Transport:  Microbuz Vehicule 4x4
  • Obiective:  Excursie cu vehicule 4x4 în Parcul Național Band-e Amir
  • Descriere:  Mic dejun. Excursie de o zi cu mașini 4x4 în Parcul Național Band-e Amir, o adevărată bijuterie naturală a Afganistanului, una dintre cele mai spectaculoase destinații naturale din Asia Centrală. Situat la o altitudine de aprox. 3.000 m în inima Munților Hindu Kush, Band-e Amir este primul parc național al țării, înființat în anul 2009, reprezentând o oază de liniște și frumusețe într-un peisaj arid și dramatic. Parcul este renumit pentru cele șase lacuri glaciare de un albastru ireal, separate de baraje naturale de travertin, o formațiune geologică extrem de rară la nivel global. Reflexiile cerului și ale stâncilor în apa cristalină creează imagini spectaculoase, de o frumusețe aproape supranaturală. Lacurile Band-e Haibat, Band-e Gholaman, Band-e Zulfiqar, Band-e Qambar, Band-e Panir și Band-e Pudina, sunt adevărate minuni ale naturii, fiecare cu un farmec aparte. Pe lângă peisajele sale unice, parcul adăpostește o faună diversificată, inclusiv ibexul siberian, urialul (oaie sălbatică asiatică) și, rareori, leopardul zăpezilor. Este totodată un paradis pentru păsările migratoare și acvatice, fiind o destinație ideală pentru iubitorii de natură și pasionații de fotografie. Numele „Band-e Amir”, în traducere „Barajul Emirului”, este învăluit în legende locale care implică figura sfântă a lui Ali, ginerele Profetului Mahomed. Aceste povești conferă locului o semnificație spirituală profundă, iar pentru comunitatea hazară predominantă în regiune, lacurile sunt un spațiu sacru, respectat și venerat. Pe parcursul vizitei, vom avea un dejun picnic în mijlocul naturii, bucurându-ne de aerul curat de munte și de panoramele uimitoare ale regiunii. Întoarcere în Bamiyan pentru cină și cazare la Hotel Bamyan Royal 3* superior (sau similar 3* superior).


Ziua 5. Bamiyan – Takht-e Rostam – Mazar-e-Sharif
  • Masa:  Pensiune completă
  • Cazare:  Hotel Burj Ghazanfar 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Microbuz
  • Obiective:  Takht-e Rostam
  • Descriere:  Mic dejun. Itinerariul zilei ne va duce către unul dintre cele mai remarcabile situri arheologice budiste din Afganistan, Takht-e Rostam, situat în apropierea orașului Haibak (Aybak), din provincia Samangan. Acest complex monastic, datând din secolele III-IV d.Hr., din perioada regatului Kushano-Sasanid, ne va oferi o incursiune fascinantă în istoria spirituală și arhitectura antică a Asiei Centrale. Ce face acest loc cu adevărat unic este faptul că întregul ansamblu este săpat direct în stâncă, o dovadă a ingeniozității și rafinamentului arhitectonic al vremii. Piesa centrală este o stupă subterană, înconjurată de un șanț circular de aprox. 8 m adâncime, deasupra căreia se află o harmika pătrată, structură care adăpostea relicvele sacre ale lui Buddha, accentuând semnificația sacră a locului. În jurul stupei, vom putea explora cinci camere excavate, dintre care două sunt sanctuare, păstrând urme ale decorațiunilor originale. Una dintre aceste camere impresionează prin tavanul său boltit, decorat cu motive florale de lotus, simbolizând puritatea spirituală și legăturile artistice între culturile indiene, iraniene și elenistice. Vom continua vizita cu o incursiune în vechiul bazar săpat în stâncă, o rețea de camere și coridoare cu deschideri generoase spre lumină, care oferă o atmosferă caldă și primitoare. Aceste încăperi erau folosite, probabil, pentru activități comerciale și sociale, fiind dovada clară a interacțiunii dintre viața monahală și comunitatea locală. Arhitectura bine gândită, cu ferestre mari și pasaje ventilate sugerează o planificare atentă pentru a asigura confortul și funcționalitatea, reflectând interacțiunea dintre viața spirituală și cea cotidiană în perioada budistă a Afganistanului. Proximitatea față de complexul monastic indică faptul că acest spațiu servea atât nevoilor călugărilor, cât și ale comunității locale, facilitând schimburile comerciale și culturale. Dejun în timpul vizitelor. După-amiază ne vom deplasa pentru cină și cazare în Mazar-e-Sharif la Hotel Burj Ghazanfar 4* (sau similar 4*).


Ziua 6. Mazar-e-Sharif – Balkh – Mazar-e-Sharif
  • Masa:  Pensiune completă
  • Cazare:  Hotel Burj Ghazanfar 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Microbuz
  • Obiective:  Balkh: Nava Vihara Mausoleul Khwaja Abu Nasr Parsa Urcare la Bala Hissar Moscheea No Gumbad Moscheea Albastră Mausoleul Baba Mazari
  • Descriere:  Mic dejun. În prima parte a zilei vom face o incursiune istorică în fascinantul oraș Balkh, cunoscut în antichitate sub numele de Bactra, una dintre cele mai vechi așezări urbane din lume, situată la vest de Mazar-e-Sharif, în nordul Afganistanului. Cu o istorie de peste 4.000 de ani, Balkh a fost un centru major al culturii, religiei și comerțului din Asia Centrală, lăsând o amprentă profundă asupra civilizațiilor ce s-au succedat în regiune. Fondat în epoca ariană, orașul a fost inițial un centru important al zoroastrismului, religia profetului Zarathustra, despre care se crede că a trăit și a murit aici. În perioada următoare, Balkh a devenit un important nod budist, adăpostind renumite mănăstiri și stupa-uri precum Nava Vihara, menționată de călătorul chinez Xuanzang, care a documentat existența a peste 100 de mănăstiri în sec. al VII-lea. După cucerirea arabă din sec. al VIII-lea, Balkh s-a transformat într-un centru de învățătură islamică, fiind denumit de cronicari „Mama tuturor orașelor”. Distrus complet în anul 1220 de invazia mongolă condusă de Genghis Khan, orașul a fost reconstruit ulterior, în perioada timuridă. Vom începe vizita cu Mausoleul Khwaja Abu Nasr Parsa, cunoscut și ca Moscheea Verde, un impresionant monument timurid dedicat unui lider spiritual sufit din sec. al XV-lea. Designul său sobru, dar elegant, reflectă rafinamentul artei islamice timpurii din Asia Centrală. Vom urca apoi la Bala Hissar, o fortificație istorică ce oferă o panoramă amplă asupra câmpiei și vestigiilor orașului antic, o oprire ideală pentru fotografii și reflecție asupra istoriei acestui loc legendar. Ne vom îndrepta apoi spre Moscheea No Gumbad (sau Moscheea Haji Piyada), considerată cea mai veche moschee cunoscută din Afganistan și una dintre cele mai timpurii din întreaga lume islamică. Construită în prima jumătate a sec. al IX-lea, moscheea își trage numele de la cele nouă domuri care îi acopereau odinioară acoperișul. Deși parțial ruinată, structura păstrează o semnificație arhitecturală majoră, cu influențe irano-sasanide evidente. Dejun în timpul vizitelor. După-amiază, vom reveni în Mazar-e-Sharif, unde vom vizita Moscheea Albastră (Rawza-e Sharif), considerată de tradiția locală drept locul de odihnă al lui Ali ibn Abi Talib, vărul și ginerele Profetului Muhammad. Fațadele acoperite cu plăci ceramice albastre creează un efect vizual spectaculos, iar arhitectura îmbină influențe persane, timuride și central-asiatice. Deși majoritatea musulmanilor consideră că Ali este înmormântat la Najaf, în Irak, acest sanctuar rămâne unul dintre cele mai venerate locuri din Afganistan. Vom vizita apoi Mausoleul Baba Mazari, loc de profundă semnificație pentru comunitatea hazara. Aici este înmormântat Ustad Abdul Ali Mazari, lider politic și religios emblematic care a militat pentru egalitatea etnică și religioasă în Afganistan. Ziua se va încheia cu o vizită la bazarul local, un loc vibrant, plin de culoare, miresme orientale și produse artizanale, ideal pentru suveniruri sau interacțiuni autentice cu localnicii. Transfer pentru cină și cazare la Hotel Burj Ghazanfar 4* (sau similar 4*).


Ziua 7. Mazar-e-Sharif – Kholm – Kabul
  • Masa:  Pensiune completă
  • Cazare:  Hotel Park Star 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Microbuz
  • Obiective:  Palatul Bagh-e Jahan Nama
  • Descriere:  Mic dejun. Plecare spre orașul Kholm, numit istoric și Tashkurgan, o așezare cu o istorie fascinantă, situată într-o deltă fertilă a râului Khulm. De-a lungul secolelor, Kholm a fost un important centru comercial și cultural pe vechiul Drum al Mătăsii, conectând regiunile Rusiei, Asiei Centrale și Indiei printr-o rețea intensă de schimburi comerciale. Se crede că Kholmul modern este așezat în apropierea anticului oraș Aornos, menționat în campaniile militare ale lui Alexandru cel Mare în sec. al IV-lea î.Hr.. Orașul a fost distrus în sec. al XVI-lea, iar ruinele sale se regăsesc la nord de localitatea actuală. În sec. al XIX-lea, Kholm a fost reconstruit și a devenit un nod vital în rețeaua comercială regională. Orașul era renumit pentru bazarul său acoperit, pentru meșteșugurile tradiționale și pentru produsele tranzacționate aici: lână, mătase, mirodenii și fructe uscate. Vizita noastră va culmina la impunătorul Palat Bagh-e Jahan Nama, construit între anii 1890 și 1892 de către emirul Abdur Rahman Khan. Acest palat reflectă viziunea emirului de modernizare și centralizare a statului afgan, într-o epocă a reformelor și consolidării autorității. Palatul se află în mijlocul unei grădini vaste amenajate în stil persan, cu alei simetrice, terase în trepte și fântâni. Clădirea principală este decorată cu o cupolă centrală și arcade grațioase, iar zidurile crenelate îi conferă un aer de cetate. Interiorul cuprinde camere spațioase, verande și foișoare deschise, oferind vederi impresionante asupra peisajului înconjurător. După o perioadă de degradare, grădinile palatului au fost revitalizate recent, găzduind în prezent peste 80 de specii de arbori autohtoni devenind nu doar un spațiu de relaxare, dar și un sprijin pentru proiectele de apicultură și agricultură durabilă, încurajând implicarea comunității locale în conservarea și valorificarea patrimoniului natural. Dejun în timpul vizitelor. În continuarea zilei vom reveni în Kabul pentru cină și cazare la Hotel Park Star 4* (sau similar 4*).


Ziua 8. Kabul – Parwan – Valea Panjshir – Kabul
  • Masa:  Pensiune completă
  • Cazare:  Hotel Park Star 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Microbuz
  • Obiective:  Provincia Parwan Valea Panjshir Mormântul lui Ahmad Shah Massoud
  • Descriere:  Mic dejun. În această zi ne vom îndrepta spre provincia Parwan, o regiune cu un peisaj montan spectaculos, străbătută de lanțurile muntoase Kott-i-Baba, Paghman și mai ales Panjshir, care domină nordul. Râurile Ghorband și Panjshir își croiesc drum printre munți, hrănind văile fertile și comunitățile locale. Parwan are o istorie veche și semnificativă, fiind locul unde în anul 329 î.Hr., Alexandru cel Mare a fondat așezarea Alexandria din Caucaz, marcând unul dintre punctele importante ale campaniei sale asiatice. În sec. al XIII-lea, provincia a fost scena unei bătălii decisive între Imperiul Mongol și Imperiul Khwarezmian, în care mongolii au suferit o înfrângere neașteptată, un episod rar de rezistență victorioasă în fața expansiunii mongole. Vom continua cu o incursiune în Valea Panjshir, una dintre cele mai frumoase și simbolice regiuni ale Afganistanului. Denumirea sa de „Valea celor Cinci Lei” evocă nu doar măreția reliefului, ci și curajul și spiritul de luptă al locuitorilor săi, în special în perioada contemporană. În această vale adâncă din Munții Hindu Kush vom vizita sate tradiționale, unde vom avea ocazia să observăm viața rurală autentică, cultura ospitalieră a panjshirilor și legătura profundă a acestora cu pământul și munții lor. Momentul central al zilei va fi vizita la Mormântul lui Ahmad Shah Massoud, comandant legendar al rezistenței afgane. Supranumit „Leul din Panjshir”, Massoud a condus mujahedinii împotriva ocupației sovietice și a fost liderul Alianței Nordului în lupta contra talibanilor. Iubit și respectat pentru curajul, inteligența și integritatea sa, Massoud a fost asasinat la 9 septembrie 2001, în urma unui atentat sinucigaș comis de membri Al-Qaida, chiar înainte de atacurile din 11 septembrie din SUA. Mormântul său, situat pe o colină ce domină valea, este în prezent monument național și loc de pelerinaj pentru mulți afgani. Panorama asupra râului Panjshir și a munților înzăpeziți adaugă un caracter solemn și impresionant acestui loc de reculegere. Dejun în timpul vizitelor. Întoarcere în Kabul pentru cină și cazare la Hotel Park Star 4* (sau similar 4*).


Ziua 9. Kabul – Ghazni – Kabul
  • Masa:  Pensiune completă
  • Cazare:  Hotel Park Star 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Microbuz
  • Obiective:  Ghazni: Citadela Muzeul Militar în Aer Liber
  • Descriere:  Mic dejun. Plecare spre orașul Ghazni, o localitate cu o moștenire istorică remarcabilă. Orașul a cunoscut perioada sa de glorie între anii 977 și 1163, când a fost capitala Imperiului Ghaznavid, primul mare imperiu musulman din această regiune a Asiei Centrale. Sub conducerea legendarului sultan Mahmud de Ghazni, orașul a înflorit ca un important centru cultural, științific și artistic al lumii islamice. Aici au fost primiți și sprijiniți gânditori și poeți de renume, precum Ferdowsi, autorul epopeei Shahnameh, și Al-Biruni, marele savant al științei medievale. În această epocă, Ghazni era faimos pentru bibliotecile vaste, palatele luxoase și grădinile ornamentale care împodobeau orașul. Vom vedea celebrele minarete ghaznavide, construite în sec. al XII-lea, care se înalță la aprox. 43 m, fiind decorate cu motive geometrice și inscripții kufice, o expresie rafinată a artei islamice medievale. Ne vom deplasa apoi spre Citadelă, o impunătoare fortificație din sec. al XIII-lea, care domină orașul, oferind o vedere panoramică spectaculoasă asupra regiunii înconjurătoare. Cu ziduri masive și turnuri bine conservate, citadela evocă rolul defensiv strategic al orașului în epoci de mare instabilitate. Dejun în timpul vizitelor. Un punct inedit al zilei va fi vizita la Muzeul Militar în Aer Liber, deschis în anul 2022. Acest spațiu neconvențional expune echipamente militare distruse sau abandonate în conflictele recente ale Afganistanului, de la perioada ocupației sovietice (1979 - 1989) până la intervenția NATO (2001 - 2021). Printre exponate se numără tancuri, transportoare blindate și elicoptere avariate, toate transformate în simboluri ale rezistenței și reflecție asupra istoriei zbuciumate a regiunii. Cină și cazare la Hotel Park Star 4* (sau similar 4*).


Ziua 10. Kabul – Shewaki – Kabul
  • Masa:  Pensiune completă
  • Cazare:  Hotel Park Star 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Microbuz
  • Obiective:  Stupa Budistă Shewaki Grădinile lui Babur Moscheea Id Gah
  • Descriere:  Mic dejun. În ultima zi a circuitului nostru, vom părăsi agitația capitalei pentru a explora repere spirituale și istorice de excepție, ce oferă o imagine completă asupra diversității religioase și culturale care a modelat Afganistanul de-a lungul mileniilor. Ne vom deplasa către Stupa Budistă Shewaki, un monument antic situat pe o colină în satul Shewaki, cu vedere panoramică asupra împrejurimilor. Datând din perioada Imperiului Kushan (secolele I - III d.Hr.), această stupa este una dintre cele mai vechi și importante mărturii ale budismului timpuriu în regiune. Cu o formă hemisferică (anda) și un tambur masiv, construcția reflectă un stil arhitectural influențat de sincretismul greco-budist, fuziunea dintre arta elenistică și simbolismul spiritual indian. Vom reveni în Kabul pentru a vizita Grădinile lui Babur (Bagh-e Babur), un colț verde de liniște și rafinament, creat în anul 1528 de Zahir-ud-din Muhammad Babur, fondatorul Imperiului Moghul. Amenajate în stilul „charbagh” (grădină împărțită în patru secțiuni), aceste grădini sunt o expresie vie a tradiției peisagistice persane, adaptată contextului afgan. Babur a considerat acest loc sacru și, conform dorinței sale, a fost înmormântat aici într-un mormânt simplu, deschis către cer. Grădina a fost restaurată și extinsă ulterior de succesorii săi, devenind o destinație de reflecție și reculegere. Dejun în timpul vizitelor. Vom încheia vizitele cu Moscheea Id Gah (sau Eid Gah), una dintre cele mai mari și mai importante moschei din Kabul. Numele său evocă tradiția rugăciunilor comunitare de Eid, care adună mii de credincioși în spațiul deschis generos din fața clădirii. Moscheea impresionează prin arhitectura sa monumentală, cu opt minarete, arcade largi și un minaret central elegant ce străjuiește acoperișul. Tonurile deschise ale fațadei și simetria perfectă a structurii o transformă într-un simbol al vieții religioase contemporane afgane. Cină și cazare la Hotel Park Star 4* (sau similar 4*), unde vom încheia această experiență culturală profundă, ce a traversat milenii de istorie, spiritualitate, artă și curaj.


Ziua 11. Kabul – Istanbul – Bucureşti
  • Cazare:  Avion
  • Transport:  Microbuz Avion
  • Descriere:  Transfer la aeroport pentru plecarea spre Istanbul cu compania Turkish Airlines, zbor TK 707 (08:45 / 12:55), de unde vom pleca spre Bucureşti cu zborul TK 1045 (19:00 / 20:25).

vezi mai multe

  • transport intercontinental cu avionul pe rutele: Bucureşti – Istanbul – Kabul şi retur cu compania Turkish Airlines
  • taxele de aeroport, combustibil, securitate şi serviciu pentru zborurile intercontinentale (pot suferi modificări)
  • transport în microbuze Toyota HiAce (obligatoriu prin lege – autobuzele mari nu sunt permise)
  • 5 nopţi cazare în Kabul la Hotel Park Star 4* (sau similar 4*)
  • 2 nopţi cazare în Bamiyan la Hotel Bamyan Royal 3* (sau similar 3*)
  • 2 nopţi cazare în Mazar-e-Sharif la Hotel Burj Ghazanfar 4* (sau similar 4*)
  • mesele menţionate în program: 8 mic dejunuri, 9 dejunuri și 9 cine
  • băuturile răcoritoare
  • transferurile, tururile şi excursiile menţionate în program
  • taxe de intrare la obiectivele menţionate în program
  • excursie cu mașini 4x4 în Parcul Național Band-e Amir
  • ghizi locali
  • conducător român de grup
  • asigurare în caz de insolvabilitate / faliment al agenţiei de turism NOTĂ: Taxele de aeroport incluse în tarif sunt cele valabile la data lansării programului. În situația majorării de către compania aeriană a acestor taxe până la data emiterii biletelor de avion (biletele se emit cu 7-14 zile înainte de plecare), agenția își rezervă dreptul de a modifica tariful excursiei conform cu noile valori ale acestor taxe.

vezi mai multe

  • taxe de ieșire de pe aeroporturi, numai dacă se aplică
  • taxa de viză și procesare: aprox. 350 euro/persoană (se va achita în agenție)
  • alte servicii suplimentare decât cele menționate, cheltuieli personale, băuturi etc.
  • locuri preferențiale în avion
  • bacşişuri: 60 euro/pers., pentru ghizi şi şoferi, mai puţin pt. bagajişti (se vor achita conducătorului de grup la destinație); bacşişurile nu se referă şi la excursiile opţionale
  • excursiile opționale care se pot realiza cu un număr minim de participanti, precizat de partenerii externi IMPORTANT! Recomandăm încheierea unei Asigurări MEDICALE și STORNO de călătorie. Astfel se poate acoperi riscul de pierderi financiare cauzate de anulare, contracarând efectul penalizărilor aplicate. Acest mijloc de protecție financiară acoperă cele mai frecvente evenimente ce cauzează anularea călătoriei, INCLUSIV riscurile din categoria evenimentelor asigurate Covid-19. Asigurările MEDICALE și STORNO de călătorie se pot încheia la orice companie de asigurări care asigură acest serviciu; suma platită pentru asigurare nu este returnabilă. Dacă aveți nevoie de asistență pentru a vă alege asigurarea de călătorie potrivită, echipa

vezi mai multe

Conditii:
  • înscrierile încep din momentul lansării programului, cu plata unui avans min. de 30% din tarif şi se încheie la epuizarea locurilor
  • diferența de până la 50% din valoarea totală a pachetului de servicii se achită cu 91 de zile înainte de data plecării
  • diferența de până la 100% din valoarea totală a pachetului de servicii se achită cu 61 de zile înainte de data plecării
  • turistul va încheia cu agenţia « Contractul de prestări servicii turistice », la care prezentul program este parte
  • în momentul semnării « Contractului de prestări servicii turistice », turistul îşi asumă plata diferenţei stipulată în program în cazul neîntrunirii grupului minim de turişti NOTĂ: Având în vedere epidemia SARS-COV 2 este posibil ca unele reglementări de călătorie să se modifice până la data plecării sau după începerea călătoriei, independent de voința agenției Agentia noastra (cum ar fi: controlul stării de sănătate, obligativitatea de autoizolare după întoarcerea în România, măsuri suplimentare de igienă și formalități vamale). Agenția Agentiei noastre nu poate fi făcută răspunzătoare, aplicându-se termenii și condițiile contractuale standard.


Acte:
  • paşaport valabil minim 6 luni de la data încheierii călătoriei cu 2 pagini consecutive goale


Observatii:
  • conducătorul de grup poate modifica programul acţiunii în anumite condiţii obiective, inclusiv ordinea în care se vizitează obiectivele turistice
  • agenţia nu se obligă să găsească partaj persoanelor care călătoresc singure
  • agenţia nu răspunde în cazul refuzului autorităţilor de la punctele de frontieră de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite să părăsească teritoriul propriu
  • prezentarea la aeroport se va face cu două ore înaintea zborului; agenţia nu răspunde în cazul refuzului îmbarcării turiştilor ca urmare a întârzierii acestora
  • orarul zborurilor poate fi modificat fără preaviz de către compania aeriană
  • conducătorul de grup se va asigura că programul se desfăşoară conform itinerarului prezentat, va oferi asistență în situaţii de urgenţă, va traduce prezentarea ghizilor locali, va oferi informaţii referitoare la excursiile opţionale şi la itinerar cu observaţia că nu are calificarea şi atestarea legală de ghid turistic
  • cazarea turiştilor, precum şi eliberarea camerelor se face în conformitate cu regulile hoteliere specifice fiecărei ţări
  • clasificarea pe stele a unităţilor de cazare este cea atribuită oficial de ministerul de resort din ţările vizitate şi ca atare respectă standardele locale
  • variantele de cazare menționate în programul turistic sunt disponibile la momentul lansării acestuia și pot fi înlocuite pe parcurs cu alternative similare
  • distribuţia camerelor la hoteluri se face de către recepţiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolvă de către turist direct la recepţie şi la cererea sa, va fi asistat de conducătorul de grup
  • repartizarea camerelor va fi realizată de recepțiile hotelurilor, în funcție de disponibilitate și de tipul acestora (nefiind obligatoriu ca toate să fie la fel), fără a ține cont de ordinea înscrierilor
  • dacă recepțiile hotelurilor solicită plata unei garanții la check-in, aceasta este responsabilitatea exclusivă a turiștilor
  • dacă hotelul este schimbat din motive care nu ţin de agenţie, va fi înlocuit cu un altul de aceeaşi categorie, aşa cum este precizat în program
  • agenţia îşi rezervă dreptul de a modifica valoarea taxelor de aeroport, în cazul în care valoarea acestora este schimbată de compania aeriană
  • agenţia poate aloca un număr de locuri cu reducere în cazul anunţurilor promoţiilor tip early booking sau a ofertelor speciale, pentru o perioadă limitată de valabilitate; dacă acestea se epuizează înainte de expirarea perioadei anunţate, agenţia va opri promoţia fără un anunţ prealabil
  • acest program include porțiuni din itinerariu cu un ușor grad de dificultate
  • în situația în care turistul are cerințe speciale, spre exemplu, dar fără a se limita la: camere alăturate sau cu o anumită localizare, meniu special, acestea vor fi solicitate către partenerii noștri, dar nu vor fi considerate confirmate decât în măsura posibilităților de la fața locului
  • în cazul în care turistul manifestă un comportament necorespunzător în timpul circuitului, ne rezervăm dreptul de a refuza înscrierea acestuia la următoarele circuite organizate de agenția noastră; de asemenea, turistul va fi exclus din programul de fidelitate (DAL EXCLUSIVE CLUB); comportamentul necorespunzător include, dar fără a se limita la: încălcarea regulilor stabilite, comportament agresiv sau lipsit de respect față de ceilalți turiști, personalul agenției sau partenerii noștri
  • în derularea excursiei pot apărea situaţii de forţă majoră precum întârzieri în traficul aerian, blocarea aeroporturilor din raţiuni de securitate, schimbări de aeroporturi din raţiuni politice, greve, condiţii meteo nefavorabile etc.; în aceste cazuri agenţia se obligă să depună eforturi pentru depăşirea situaţiilor ivite; totodată, agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare pentru suportarea unor cheltuieli suplimentare aferente
  • aşezarea turiştilor în autocar se va face începând cu bancheta a doua, în ordinea înscrierilor, iar cei care au achitat supliment de single pentru cazare NU beneficiază de 2 locuri în autocar
  • agenţia nu-şi asumă responsabilitatea în cazul în care anumite obiective nu pot fi realizate din motive independente de aceasta
  • conform legilor internaţionale, doar ghizii locali au dreptul să ofere explicaţii în interiorul muzeelor, monumentelor etc.; altfel, conducătorii de grup vor oferi explicaţii turiştilor doar în afara obiectivelor turistice; ghizii locali pot fi angajaţi contra cost doar cu acordul turiştilor interesaţi de ghidajul acestora
  • excursiile opţionale se efectuează la faţa locului cu agenţiile locale; sumele aferente acestor excursii nu se încasează în numele şi pentru agenţia Agentiei noastre; tarifele excursiilor opţionale pot fi mai mari decât cele ale excursiilor care pot fi achiziţionate de la recepţia hotelurilor, sau din altă parte, aceasta datorându-se faptului că persoanele participante vor avea la dispoziţie un mijloc de transport care îi va duce şi îi va aduce la hotelul respectiv, ghidul excursiei şi după caz, un ghid local; în tariful excursiilor opţionale nu sunt incluse intrările la obiectivele turistice vizitate
  • agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare de pierderea bagajelor sau a obiectelor personale, indiferent de cauză
  • în cazul în care turistul întârzie sau renunţă la programul stabilit, nu poate avea nici o pretenţie privind rambursarea eventualelor despăgubiri
  • agenţia nu va suporta costurile suplimentare datorate unor cauze naturale cum ar fi alunecări de teren, căderi masive de zăpadă şi evenimente politice neprevăzute, greve etc.
  • selectarea preferențială a locurilor în avion, în cadrul rezervărilor de grup, este de cele mai multe ori supusă unor reguli stricte și diferă de la o companie aeriană la alta (se percep costuri suplimentare sau nu este acceptată și/sau se poate face numai cu un anumit timp în avans etc.). Ulterior achitării unei sume pentru un loc preferențial în avion, compania aeriană poate modifica fără preaviz tipul de avion și ca atare se modifică configurația locurilor în avion, respectiv a locului prerezervat/achitat de către turist; pentru aceste situații nu suntem răspunzători și ne oferim doar sprijinul să intermediem un dialog cu compania aeriană ce nu garantează și soluționarea situației
  • copiii minori pot călători doar: a) însoţiţi de ambii părinţi; b) însoţiţi de unul dintre părinţi care să deţină acordul notarial al părintelui care nu călătoreşte (sau încredinţare prin hotărâre judecătorească definitivă, certificat de deces); c) însoţiţi de un adult cu certificat de cazier judiciar în original şi acordul notarial al ambilor părinţi; d) însoțitorii minorului sunt obligați să aibă certificatul de naștere în original al copilului minor, adițional pașaportului și/sau cărții de identitate
  • copiii care nu posedă carte de identitate au nevoie de paşaport individual
  • vă rugăm să vă asiguraţi că documentele de călătorie, CARTEA DE IDENTITATE sau PAŞAPORTUL, nu prezintă urme de deterioare a elementelor de siguranţă şi sunt valabile minim 6 luni de la data terminării călătoriei
  • pentru posesorii de paşapoarte temporare cu valabilitate de 1 an, este necesară obţinerea vizelor de la ambasada din Bucureşti; în cazul neobţinerii vizei se reţin penalizări pentru biletul de avion, asigurarea medicală şi cheltuielile agenţiei
  • c/v excursiei poate fi achitată şi în lei (sau în euro/usd față de moneda/monezile în care este lansat programul turistic) la cursul BNR + 2%, din ziua emiterii facturii
  • suma înregistrată în contul bancar al agenției de turism după plata efectuată de către beneficiarul serviciilor trebuie să corespundă exact sumei facturate
  • contractul de prestări servicii turistice intră în vigoare la momentul efectuării plății de către beneficiar
  • prezentul document constituie anexă la « Contractul de prestări servicii turistice »

vezi mai multe

Informatiile si fotografiile din pagina cu descrierea unitatii de cazare au caracter strict informativ si sunt preluate de la partenerii nostrii sau de pe site-urile de prezentare ale acestora. Pozele de pe site sunt generice si nu pot fi considerate contractuale, ele reprezinta efortul nostru permanent de a oferi informatii despre aceste locatii. Incercam zilnic sa actualizam aceste informatii, dar nu garantam ca sunt complete, actualizate sau nu contin erori. Va recomandam sa consultati site-urile oficiale ale unitatilor de cazare sau sa cereti informatii actualizate agentiei noastre.

Tarifele si disponibilitatea ofertelor sunt valabile la acest moment!

Optiuni

Servicii
Perioada
Detalii
Pret
Tarif camera dubla
- 2 adulti
10 Sep - 20 Sep, 2025
EUR396000EUR
Solicita oferta
Whatsapp
Solicita oferta